Cu ocazia asta vreau sa urez La multi ani tuturor romanilor din tara si din afara ei, si sa fim uniti la fel ca in 1918! Tot cu ocazia asta ii urez La multi ani si iubitei mele care, astazi, implineste frumoasa varsta de 20 de ani! Te iubesc!
Prin acest post, vreau sa urez la multi ani tuturor celor ce poarta numele de Andrei sau Andreea, in special tovarasului meu de “razboi”, Amon! Sa cresteti mari si sa fiti iubiti!
Nu sariti cu gura, va rog. Stiu ca nu am mai scris de o gramada de timp si ca mi-am lasat blogul in urma…dar sper ca acum, daca tot l-am redeschis si i-am oferit o noua infatisare, sa ma tin de el si cu dintii. Bun, acestea fiind spuse, ma duc sa-mi beau cafeaua in timp ce port o discutie cu Amonelu` despre prostia universala.
Stiu ca nu am mai postat de ceva vreme (pot spune multa vreme) dar am fost ocupat si nu mi-am permis sa imi rezerv timp si pentru a scrie. Sper ca de azi inainte sa scriu mai des, pentru a va multumi si pe voi.
In aceasta seara, trupa Potential va sustine un ultim concert, de retragere, prin care spera sa lase o amintire placuta tuturor celor care i-au ascultat de-a lungul timpului. Ma simt mandru ca fac parte din aceasta trupa si le multumesc si celorlalti membri pentru tot ce au facut in Potential. Au fost 9 ani in care am inteles ce inseamna echipa, colaborare, intelegere, si mai presus de toate, prietenie. Orele de repetitie, munca asidua, daruirea pentru muzica, zecile de ore de cantat live, si-au spus cuvantul. Bineinteles ca nu puteam reusi sa facem ceva, fara ajutorul vostru, al publicului. Va multumim ca ati fost alaturi de noi si va asteptam in aceasta seara la concert! In continuare, va las sa ascultati aceasta melodie:
Cam asta am in cap acum…fel de fel de ganduri, franturi de imagini pline de nonsens. Oare de ce? Fiecare le avem? Am intrat intr-o stare din care imi doresc sa ies cat mai repede. Simt un miros placut…sa fie oare parfumul unei amintiri? O amintire ce candva imi imbata zilelele cu un strop de “acel ceva”? Dar nu o mai pot avea…nu mai vreau sa o am! Desi imi lipseste acel zambet, acea mana fina, acea privire dulce, acel film vazut si in care ne regaseam, nu mai simt apartenenta la aceste lucruri marunte. Falsitatea si ignoranta s-au nascut din dorinta de a nu fi tu insati, de a fi ceva ce, pentru moment, reprezinta sublimul in ochii altora. Din acest motiv vreau sa fac loc celor pe care i-am tinut mereu la usa, asteptand sa le deschid si sa le arunc un zambet plin de suflet.
Probabil simti cum iti curg prin vene cuvinte care te ucid incet, incet, si ai dori sa dispara pentru totdeauna…dar nu au cum. Probabil vorbesti in somn si iti este teama de ce ai putea spune. Probabil te doare tot ceea ce ai spus sau nu ai stiut sa spui altfel. Probabil iti ascunzi cearcanele de plans sub un strat consistent de fond de ten. Nu te teme, what you give, you get back!
Mereu viata te pune la incercare dar eu nu am reusit sa invat asta. De fiecare data cand ma simt stapan pe mine, si as fi in stare sa mut munti si sa sec mari, apare ceva, inevitabil, care ma destabilizeaza…direct si fara menajamente, de parca as merita. Poate am gresit, evitand sa ma impac cu niste trecuturi, ezitand sa accept lucrurile asa cum sunt, resemnandu-ma cu false impresii si idei…si atunci apar si acele priviri neincrezatoare, care abia asteapta sa ma sfasie putin cate putin, fara sa mai lase o urma din mine dar nu am sa accept asta. Am invatat sa imi carpesc aripile si sa zbor din nou spre lumi, persoane, trairi mai bune pentru care merita sa lupt din ce in ce mai mult. Am refuzat sa ma mai aflu in niste brate reci si pline de deznadejde, am refuzat sa mai aud cuvinte false care, odata, ma faceau sa ma simt EU, am refuzat sa mai cred in ochii in care ma vedeam pe mine insumi, am refuzat continuarea unei povesti ce avea sa se termine subit.
Derulez tot timpul aceste amintiri precum o caseta veche si incerc sa imi dau seama unde baraie si de ce baraie. Nu gasesc decat doruri infasurate in ochii care, langa mine tac si se inchid incet. Daca as fi stiut ca povestea nu se opreste, daca nu as fi stiut ca azi e ploaie, daca nu as fi stiut ca persoana care imi saruta buzele, pleaca, oare unde as fi fost acum? Ma simt privit cu alti ochi si alta minte…nu, nu mai sunt acelasi, nu mai sunt cel ce mana ti-o plimba pe obraz, cel ce te facea fericita pana la ultimul atom, cel ce iti rasfata simturile cu o simpla atingere, nu mai sunt motivul zambetului sincer. Semnul cartii tale s-a oprit la pagina mea…
Am aflat de curand ca un bun prieten si coleg de facultate, a incetat din viata…nu pot sa zic nimic, cuvintele nu isi mai au rostul…doar sper ca acolo unde este, ii va fi mai bine. Sper din suflet sa auda aceasta melodie si sa aiba grija de cei care inca mai sunt aici…Pentru tine, George!
Dupa cum bine stiti, sistemul sanitar din Romania, este la pamant! La aproximativ un an dupa descentralizarea unitatilor sanitare si trecerea acestora in adminstrarea autoritatilor locale, s-a facut si bilantul investitiilor. Rezultatul este dureros: in unele orase din tara, unitatile sanitare au fost administrate cu 0 lei pe cap de locuitor; lipsa de echipamente speciale pentru cazurile de urgenta nu face altceva decat sa ajute la cresterea numarului de decese; lipsa de personal specializat duce la colapsul unitatilor si prabusirea sistemului.
Cum este posibil ca, intr-o tara de dimensiuni medii, unde conditiile de trai sunt mizere in unele localitati, sistemul de sanatate sa fie la pamant? Mii de oameni se imbolnavesc anual si cu toate astea, conditiile de spitalizare sunt groaznice, si in plus se mai aplica si taxe uriase care, dupa spusele ministrilor, intra in administrarea spitalelor. Exista sanse mai mari sa mori intr-un spital din Romania, decat daca stai acasa si incerci sa te faci bine. Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) ofera locuitorilor un pachet de baza cu serviciile de sanatate de care are nevoie orice om. Atunci cum se face ca din 1000 de oameni, doar 500 beneficiaza de aceste servicii? Ce se intampla cu restul? Nu sunt si ei tot oameni?
Din nefericire, sistemul medical din Romania, este pe penultimul loc in Europa. In mod normal, trebuie indeplinite niste conditii de echitate pentru stabilizarea acestuia dar se pare ca platile informale (spagile) reprezinta marea problema a sanatatii. Daca ma duc la urgente cu un cui in cap, stau 3 ore sa mi-l scoata dar, daca dau 100 de euro asistentei, in 5 minute sunt sanatos tun. Asa ceva este inadmisibil! Probabil cunoasteti si voi cazul incendiului de la maternitatea Giulesti, unde 5 bebelusi au murit arsi de vii, in timp ce asistentele si medicii serveau cafea si discutau despre haine si moda. Ce au explicat ei mamelor care isi asteptau copiii acasa? “Sa vedeti ca… Stiti, a fost o eroare…nu s-a putut face nimic…” Singura eroare din cauza careia am ajuns unde suntem acum, este reprezentata de cei de la conducere, care se lafaie in bani si o duc bine mersi. Din pacate, la noi, sanatatea a ramas si va ramane in continuare, un joc prostesc cu viata omului!